Si uite cum m`am lasat cuprinsa de caldura timida si de verdele crud din jurul meu. Sau poate cuvintele si gandurile mele s`au nascut iar, odata cu lucrurile din jurul meu, cu viata mea si cu sufletul meu. Si nu si`au mai gasit locul aici de ceva timp, dar acum au inceput iar sa se reverse pline de tremur, de emotie. Poate asa am reusit sa explic lipsa gandurilor mele pe aceste pagini.
Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Sau pardon, inca o traiesc. Iarta`ma draga si scumpa bucata de hartie, sunt doar ganduri fugare ale unei copile pline de vise, care se indragosteste si iubeste, care iarta si se gandeste departe, care plange si care este… ea.

Fragmente din operele lui Marin Sorescu, si fragmente din viata mea.

Servetzele, pastile, ceai.  Dar fara scoala.  Si parca as fi vrut sa mai colind zilele astea strazile care mustesc de energia premergatoare primaverii, sa vad cum soarele incearca sa ma incalzeasca, pe mine, pe toti.  Dar ma fac eu bine si promit zilelor de martie ca am sa le fur toata caldura si am sa i`o daruiesc lui. Pana atunci … hapciu! ups

Pe undeva prin taina noptilor de iarna
Pe-acolo mintea-mi zboara.
Asternut de alb si rece suflul meu
Sa-nghete si sa moara.

Necontenit sub cerul alb de nea sa stau
Pe undeva, oriunde
Caci rece-i timpul si pe toti
Curand ne va patrunde.

Si-asa sa plec pe strazi pustii si negre
Fara nici un felinar
Cand toate-n inimi par a fi
Focuri si bucati de jar.

Şi-a spânzurat dorinţele-ntr-un cui
Şi vise şi-a-ndesat sub pernă.

Simţi ce simt eu?

Ochii larg deschişi
Cântă veseli…
Chipul tău aduce zâmbetul
Conduce viaţa-n vene
Niciun suspin nu-mi zgârie urechea
Tac şi te privesc
Zâmbind pe sub gene
Nu-ţi cer nimic
Nu e nevoie
Simt culori, aud mirosuri
Mi-e de-ajuns….

Simţi ce simt şi eu?

Mi`au fost sarbatorite 17 ierni, am zambit cu un motiv de 17 ori, am primit zeci de telefoane in fiecare zi de 23 a lunii decembrie, iar acum am 24 de ore numai ale mele.

Ai 17, zambeste ^.^

Am lasat pentru 2 saptamani pauzele mazgalite cu zambete, orele de milioane de minute, presupusele ascultari plouate cu note multe si mici, statul aiurea prin clasa si afara, bucuria regasita in spatele fiecarei pagini de catalog si moralele lungi si inutile.Dar le voi regasi curand. Pana atunci respir aerul plin de miros de cozonac din ziua de 24 decembrie, imi sarbatoresc cele 17  ierni, beau cafeaua calda zi de zi pe pervazul geamului aburit si conturez a mia oara fetele desenate si sterse de pe fereastra. Si ma gandesc la acele povesti. Si ma gandesc la el. Si privesc pierduta la luminitzele din brad si la fiecare glob care l`am agatat cu speranta. Si masinile ce trec grabite pe lang`a noastra, sperand sa am o secunda in care pot privi libera orizontul, calatoare pierduta printre vise. Schiuri, patinuar, vin fiert, scortisoara, prieteni, bulgari, manusi, fulare, buze, rasuflare. Mi`e dor de el.

Muguri de brad, soapte de colinde, miros de scortisoara, zambete de copii, stele de zahar si nu cele din urma, cadourile. Asta inseamna Craciunul pentru mine 8-> Munte, unii, altii, zapada, mmmm, vacanta 8->. Nu stiu despre voi, dar pe mine m`a cuprins entuziasmul asta de ceva timp 8-}

Au ramas nepovestite multe zapezi

acum cand bucuria se naste mai mult in cuvant-

in lacrimile tale se vorbeste si astazi despre mine

si toate stelele inghetate au amutit albastre langa

iubirea ta…

Tristetea este fiica zapezilor promise-

iata, niciun fulg nu iti mai

tulbura acum tacerea-si ce dor ne este

cand respiram maretia unui vis de clestar,

ce dor ne este de omul de zapada

pe care iubirea insasi l-a uitat intr-un decembrie

de lut…

Ce zapada este acum lumina…

Ce zapada este acum linistea acesta fara vina…

Ce zapada este acum …

In ape, in cer, pe pamant si departe

Acolo unde numai luna are voie sa

teasa pe aripi de inger

fiinta ta

de om de zapada…

De aici pot incepe sa ne deschida

pleoapele cu uimire

cu neaua promise

doar amintirile…

doar de argint stralucirile…

[Scris de un bun prieten, St.Andrei.]

O fetiţă tristă.
Şi plângacioasa.
Naivă
Îmi adun jucăriile:
imaginare,
dezolante…
mă ingrop în ele.
O fetiţă tristă.
Îmi cerşesc înapoi castitatea,
apoi fericirea;
încer sa-mi fur
identitatea.
Dar nu reuşesc să înving
laşitatea.
O fetiţă tristă…
Lăcrimez litere,
cuvinte,
gânduri:
insomnia nepăsătoare
a secetei.
De ce privesc lumea
ca pe un front,
câmp de luptă,
război?
Încer să mă ascult:
ecou…
O fetiţă tristă.
Şi plângăcioasă.
Îmi strâng jucăria
în braţe.
Fetiţă speriată
şi neştiutoare,
mă închin trecutului;
singurul rămas intact.
Apoi mă hrănesc
cu foste sentimente
pe care le diger
drept iluzii.
Te vreau!
Te vreau înapoi!
Copil al ploii,
al soarelui,
al mării…
fost copil al sinelui.
Iar acum,
o fetiţă tristă,
plângăcioasă,
naivă.

Deunazi am auzit o persoana spunand ca si`ar dori sa mai traiasca o data anii de liceu, macar o clipa. Eram langa respectivu` si m`am simtit oarecum mandra, eu fiind in mijlocul acestei perioade. Si mai spunea ca trebuie sa profitam, sa nu pierdem timpu` cu prostii, cum ar fi suferinte si dezamagiri, ca nu lungi sunt 4 ani de liceu, ci dimpotriva, zboara pe nevazute.

M`am simtit si oarecum vinovata, dar m`am consolat cu faptu` ca nu degeaba am dus si duc o relatie lunga, fiind constienta de dezamagirea de apoi. Fiind o fire mai iubitoare, nu trec asa dintr`o relatie in alta, pt simplu fapt ca ma atasez prea repede si la fel de repede nu renunt.

Asa ca prefer in continuare fluturii aia in stomac, plimbarile lungi, povestile pline de tu si noi, considerand ca eu asa`mi traiesc anii astia.

Inchid ochii. Merg asa pe un drum infinit. Nu pare un drum lung. Nici macar cat drumul spre casa cand ninge afara si e frig si cand trec prin ultima perioada de tacere in toata dezordinea asta, care nu e chiar dezordine.

Inchid ochii si ma las cuprinsa de vise incinse, de promisiuni, de drumuri, de incercari, de realizari, de esecuri, de tine, de mine. Si nu a fost nevoie decat de un inceput. Ca de obicei, totul s`a scurs printre degete. Te intrebi de ce?..Hmm. Nici tu nu stii. Iti iei o pauza si taci. Dar acum tac si eu. Cu ochii larg deschisi incerc sa citesc povesti. Nu povesti, randuri. Nu randuri, cuvinte. Cred ca nici macar atat. Am trecut la zambete. Si le citesc aici, de departe. Nu pentru ca ai fi chiar asa departe. Ne desparte jumatate de oras cusut parca in alb, decupat parca din basme. Dar totusi, departe, nu`ti simt caldura si nici buzele arzatoare pe gat. Nu mi se`ntampla sa tanjesc dupa povesti, nu des. Poate ca eu insumi imi scriu povestea, sau asa as vrea sa cred, iarna, in noptile geroase, cand camera mea e luminata de o lumina alba, sub care citesc, cu ochii inchisi…povesti