Vis de iarna

Au ramas nepovestite multe zapezi

acum cand bucuria se naste mai mult in cuvant-

in lacrimile tale se vorbeste si astazi despre mine

si toate stelele inghetate au amutit albastre langa

iubirea ta…

Tristetea este fiica zapezilor promise-

iata, niciun fulg nu iti mai

tulbura acum tacerea-si ce dor ne este

cand respiram maretia unui vis de clestar,

ce dor ne este de omul de zapada

pe care iubirea insasi l-a uitat intr-un decembrie

de lut…

Ce zapada este acum lumina…

Ce zapada este acum linistea acesta fara vina…

Ce zapada este acum …

In ape, in cer, pe pamant si departe

Acolo unde numai luna are voie sa

teasa pe aripi de inger

fiinta ta

de om de zapada…

De aici pot incepe sa ne deschida

pleoapele cu uimire

cu neaua promise

doar amintirile…

doar de argint stralucirile…

[Scris de un bun prieten, St.Andrei.]