Seventeen

Mi`au fost sarbatorite 17 ierni, am zambit cu un motiv de 17 ori, am primit zeci de telefoane in fiecare zi de 23 a lunii decembrie, iar acum am 24 de ore numai ale mele.

Ai 17, zambeste ^.^

Am lasat pentru 2 saptamani pauzele mazgalite cu zambete, orele de milioane de minute, presupusele ascultari plouate cu note multe si mici, statul aiurea prin clasa si afara, bucuria regasita in spatele fiecarei pagini de catalog si moralele lungi si inutile.Dar le voi regasi curand. Pana atunci respir aerul plin de miros de cozonac din ziua de 24 decembrie, imi sarbatoresc cele 17  ierni, beau cafeaua calda zi de zi pe pervazul geamului aburit si conturez a mia oara fetele desenate si sterse de pe fereastra. Si ma gandesc la acele povesti. Si ma gandesc la el. Si privesc pierduta la luminitzele din brad si la fiecare glob care l`am agatat cu speranta. Si masinile ce trec grabite pe lang`a noastra, sperand sa am o secunda in care pot privi libera orizontul, calatoare pierduta printre vise. Schiuri, patinuar, vin fiert, scortisoara, prieteni, bulgari, manusi, fulare, buze, rasuflare. Mi`e dor de el.

Se apropiee.

Muguri de brad, soapte de colinde, miros de scortisoara, zambete de copii, stele de zahar si nu cele din urma, cadourile. Asta inseamna Craciunul pentru mine 8-> Munte, unii, altii, zapada, mmmm, vacanta 8->. Nu stiu despre voi, dar pe mine m`a cuprins entuziasmul asta de ceva timp 8-}

Vis de iarna

Au ramas nepovestite multe zapezi

acum cand bucuria se naste mai mult in cuvant-

in lacrimile tale se vorbeste si astazi despre mine

si toate stelele inghetate au amutit albastre langa

iubirea ta…

Tristetea este fiica zapezilor promise-

iata, niciun fulg nu iti mai

tulbura acum tacerea-si ce dor ne este

cand respiram maretia unui vis de clestar,

ce dor ne este de omul de zapada

pe care iubirea insasi l-a uitat intr-un decembrie

de lut…

Ce zapada este acum lumina…

Ce zapada este acum linistea acesta fara vina…

Ce zapada este acum …

In ape, in cer, pe pamant si departe

Acolo unde numai luna are voie sa

teasa pe aripi de inger

fiinta ta

de om de zapada…

De aici pot incepe sa ne deschida

pleoapele cu uimire

cu neaua promise

doar amintirile…

doar de argint stralucirile…

[Scris de un bun prieten, St.Andrei.]

Reconsideraţii ale copilăriei

O fetiţă tristă.
Şi plângacioasa.
Naivă
Îmi adun jucăriile:
imaginare,
dezolante…
mă ingrop în ele.
O fetiţă tristă.
Îmi cerşesc înapoi castitatea,
apoi fericirea;
încer sa-mi fur
identitatea.
Dar nu reuşesc să înving
laşitatea.
O fetiţă tristă…
Lăcrimez litere,
cuvinte,
gânduri:
insomnia nepăsătoare
a secetei.
De ce privesc lumea
ca pe un front,
câmp de luptă,
război?
Încer să mă ascult:
ecou…
O fetiţă tristă.
Şi plângăcioasă.
Îmi strâng jucăria
în braţe.
Fetiţă speriată
şi neştiutoare,
mă închin trecutului;
singurul rămas intact.
Apoi mă hrănesc
cu foste sentimente
pe care le diger
drept iluzii.
Te vreau!
Te vreau înapoi!
Copil al ploii,
al soarelui,
al mării…
fost copil al sinelui.
Iar acum,
o fetiţă tristă,
plângăcioasă,
naivă.