Povesti.

Inchid ochii. Merg asa pe un drum infinit. Nu pare un drum lung. Nici macar cat drumul spre casa cand ninge afara si e frig si cand trec prin ultima perioada de tacere in toata dezordinea asta, care nu e chiar dezordine.

Inchid ochii si ma las cuprinsa de vise incinse, de promisiuni, de drumuri, de incercari, de realizari, de esecuri, de tine, de mine. Si nu a fost nevoie decat de un inceput. Ca de obicei, totul s`a scurs printre degete. Te intrebi de ce?..Hmm. Nici tu nu stii. Iti iei o pauza si taci. Dar acum tac si eu. Cu ochii larg deschisi incerc sa citesc povesti. Nu povesti, randuri. Nu randuri, cuvinte. Cred ca nici macar atat. Am trecut la zambete. Si le citesc aici, de departe. Nu pentru ca ai fi chiar asa departe. Ne desparte jumatate de oras cusut parca in alb, decupat parca din basme. Dar totusi, departe, nu`ti simt caldura si nici buzele arzatoare pe gat. Nu mi se`ntampla sa tanjesc dupa povesti, nu des. Poate ca eu insumi imi scriu povestea, sau asa as vrea sa cred, iarna, in noptile geroase, cand camera mea e luminata de o lumina alba, sub care citesc, cu ochii inchisi…povesti