Breath with September..

Hm.Inca o zi ploioasa.Pacat ca raceala si proasta dispozitie ma impiedica sa ies.Dar nu ma impiedica sa realizez ceva: norii, ploaia, vantul, frunzele pline de apa, imi produc aceasta stare.Ma afund in geaca moale si merg inainte, cu vantul in fata, simtind raceala toamnei pe buzele fierbinti.Am iesit din casa, vreau sa respir din dulceata lui septembrie si sa mai uit de rutina fiecarei zile.Ba bine ca nu pot uita…Ma gandesc cum poate un inger sa sufere dupa lucrurile pamantesti, sa`si dea viata pentru suferinte ale adolescentei si sa uite sa`si deschida inima, sufletul.Dar si l`a deschis, iar acum sunt singurul lui gand curat, printre atatea umbre.Luand in considerare tot ce am strans pana acum, tot ce merit, tot ce iubesc si nu iubesc, nu`mi permit sa pierd un inger, desi nu pot fi a lui.Ii pot fi alaturi, il pot strange in brate, il pot saruta usor pe buzele care poate au uitat o asa atingere…Cum as explica aceste gesturi daca nu este vorba de dragoste?Prea brusc, prea subit a aparut.Pana acum nu`l gasisem, am gasit si am iubit doar persoane ce habar n`aveau de ce simt eu.Dar nimeni nu are tot.Si imi continui drumul prin parc, ma uit cum altii isi soptesc iubire pe bancile marcate de atatea generatii, cum copii rad asurzitor in ciuda vremii lui septembrie, ajungand intr`un sfarsit la usa, unde imi deschide el si ma strange in brate, amintindu`mi ca da, traiesc.Dar nu e el ingerul…