Nu stiu despre altii, dar mie mi`e greu sa`mi dau cu parerea despre ceva ce nu pot sa`l definesc.Trebuie sa existe vreo definitie a fericirii in vreun dictionar, dar cum nu sunt mandrul posesor al nici unei carti, nici macar una de telefon ), am sa orbecai pe intuneric la acest subiect.Ca si la oricare altul, de fapt.Iar de`o fi si`o fi, ca  din cauza intunericului cu pricina, ma ma impiedic de vreo mobila ceva si sa vars cafeaua neagra a gandurilor mele pe haina alba si imaculata a fericirii dumneavoastra, deh…

Spunem adesea: sunt “fericit/a”.Oare chiar asa sa fie?Adica o fi, nu zic nu, dar chiar asa la tot pasul si de 24 de ori pe zi?Sau confundam fericirea cu altceva, de exemplu:

Fericirea ca mizerie sufleteasca: suntem fericiti cand ne razbunam, cand ne batem joc, cand ii ranim pe cei care ne iubesc, cand platim o polita celor cre ii uram,cand…

Fericirea ca absenta a neplacutului: suntem ferici cand scapam din inchisoare, cand iesim din sspital, cand terminam armata, cand nu ne dor toate cele, cand…

Fericirea ca posesie si lipsa de griji: suntem fericiti cand avem sanatate, job usor si sigur, saltea doldora de bani, casa cu etaj, masina cu motor, piscina cu apa, amanta cu craci, tzoale, cand…

Fericirea ca adrenaline rush: suntem fericiti cand sarim cu parasuta si ea se deschide, cand jucam chicken cu trenul si el nu ne calca, cand ne fugaresc tiganii si nu ne prind, cand…

Fericirea ca renuntare: suntem fericiti cand trecem de partea cealalta a liniei, cand parasim ringul si devenim spectatori, cand nu ne mai dam coate la coada la hartie igienica, cand nu mai alergam cu sufletul la gura incercand sa mai inhatam inca o firimitura de viata, cand nu ne mai pasa de nimic si nimeni, cand…

Fericirea ca liniste interioara: suntem feiriciti cand ne impacam cu noi insine, cu unoversul din jur, cu conditia noastra in aceasta lume, cu viata pe care o avem, buna sau rea, cand…

Fericirea ca libertate: suntem fericiti cand suntem cu adevarat liberi.aici e simplu, nu e mult de scris: cu adevarat liberi nu suntem niciodata, dar exista o situatie cand ne apropiem cat de cat de libertatea deplina: atunci cand nu mai avem nimic de pierdut.

Pai eu as zice ca nici una din astea nu e fericire adevarata.As zice ca nu prea stim ce e fericirea adevarata.Stim doar ca vine si pleaca.As zice ca nu o putem defini, ca nu stim nici ce este, de unde vine, unde se duce, nici de ce ne`a vizitat.

Nici nu`i rau asa.Daca ar sta in gazda la noi tot timpul, nu s`ar mai chema fericire.N`am sti cum s`o mai deosebim de rest.N`am mai aprecia`o.Nu poti sa castigi la loterie in fiecare zi ) Nu poti avea 1000 de orgasme pe saptamana.Ti`ar crapa sufletul.Sau mai rau, n`ai mai simti nimic.

Da, suntem fericiti uneori.Nu prea stim de ce.Stim doar ca suntem fericiti in momentul acela.Si`atunci, in acel moment spunem: acum sunt fericit/a.Suntem in starea asta atat de rar si pt un timp atat de scurt-”acum”- atat.Nu putem fi fericiti luni, zile sau ani.putem fi, in cel mai fericit caz, fericiti “acum”.Acum trece foarte repede.Ramane restul…Restul este…viata de zi cu zi.

Reflectii

Deunazi am vazut un cortegiu funerar trecind pe strada. M-am gindit daca omul acela mort o fi avut o viata plina. Nu daca a fost frumoasa sau fara griji ci m-am intrebat daca a fost interesanta.
Ocazie cu care mi-am amintit ca in ziua aia nu traisem cine stie cit. Nici in saptamina aia nu traisem prea mult.
Mi-am facut o nota mentala ca, daca azi n-oi reusi, macar de a doua zi sa-mi scutur lincezeala temporara si sa-mi revin la preocuparea principala – viata. Adesea uitam sa o facem. Adesea traim din inertie. Adesea nu prea traim deloc. Pacat.
Ati observat ca intotdeauna exista un “mai tirziu” care urmeaza sa ne aduca o viata mai buna, mai interesanta, mai “adevarata”, mai implinita, mai nu stiu cum? Cam asta facem cu totii: aminam, planuim, speram ca… mai tirziu. Mai tirziu vom trai mai frumos, mai bine, mai mult, mai adevarat, mai usor. Atunci, mai tirziu. Atunci cind vom creste mari, cind o sa vina vacanta, cind o sa terminam scoala, cind o sa terminam armata, cind o sa incepem serviciul, cind o sa ne casatorim, cind vom avea bani, cind va veni vara, cind va veni weekend-ul, cind vom termina de construit casa, cind vor creste copii, cind o sa divortam, cind vom iesi la pensie, cind… vom muri.
Pentru ca, vezi bine, oameni se nasc si oameni mor. In fiecare zi. Zi dupa zi. Este adevarat, asta e unul din acele lucruri care se intimpla de obicei altora, acelei mase amorfe de oameni pe care nu-i cunoastem. Uneori insa se intimpla sa fie oameni pe care-i stim. Uneori se intimpla chiar sa fie oameni de care ne pasa. Uneori se intimpla sa fim chiar noi.
Asta e. Oameni se nasc si oameni mor. In fiecare zi. Zi dupa zi. Sintem pulbere plimbata de vint. Nu-i nimic bun sau rau in asta. Pur si simplu nu conteaza. Nu contam.Cum se zice: viata merge inainte. Adesea insa uitam ca, in timp ce viata merge inainte, moartea este deja acolo. Inainte.

Breath with September..

Hm.Inca o zi ploioasa.Pacat ca raceala si proasta dispozitie ma impiedica sa ies.Dar nu ma impiedica sa realizez ceva: norii, ploaia, vantul, frunzele pline de apa, imi produc aceasta stare.Ma afund in geaca moale si merg inainte, cu vantul in fata, simtind raceala toamnei pe buzele fierbinti.Am iesit din casa, vreau sa respir din dulceata lui septembrie si sa mai uit de rutina fiecarei zile.Ba bine ca nu pot uita…Ma gandesc cum poate un inger sa sufere dupa lucrurile pamantesti, sa`si dea viata pentru suferinte ale adolescentei si sa uite sa`si deschida inima, sufletul.Dar si l`a deschis, iar acum sunt singurul lui gand curat, printre atatea umbre.Luand in considerare tot ce am strans pana acum, tot ce merit, tot ce iubesc si nu iubesc, nu`mi permit sa pierd un inger, desi nu pot fi a lui.Ii pot fi alaturi, il pot strange in brate, il pot saruta usor pe buzele care poate au uitat o asa atingere…Cum as explica aceste gesturi daca nu este vorba de dragoste?Prea brusc, prea subit a aparut.Pana acum nu`l gasisem, am gasit si am iubit doar persoane ce habar n`aveau de ce simt eu.Dar nimeni nu are tot.Si imi continui drumul prin parc, ma uit cum altii isi soptesc iubire pe bancile marcate de atatea generatii, cum copii rad asurzitor in ciuda vremii lui septembrie, ajungand intr`un sfarsit la usa, unde imi deschide el si ma strange in brate, amintindu`mi ca da, traiesc.Dar nu e el ingerul…